Nu este alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată
viaţa omului zăbavă decâtu cetitul cărţilor. (Miron Costin)
ORIZONTAL: 1) Predislovie
către cetitoriu,
drept introducere la cronica De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor, lucrare
de excepţională valoare a cronicarului Miron Costin (1633-1691) ― Vis al cărturarului umanist de a evoca în
operele sale ca: Letopiseţul Ţării Moldovei, Cronica Ţării Moldovei şi
Munteniei, De neamul
moldovenilor, aspiraţia românilor de a deveni independenţi
şi suverani. 2) Perioada
între 1594-1661, pe care o descrie Costin, continuând cronicile lui Grigore
Ureche ― Neîndoielnică, precum erudiţia marelui cărturar al sec. al
XVII-lea, care ne-a lăsat un număr însemnat de lucrări istorice şi poeme în
limbile română şi polonă, în ciuda cumplitelor vremi. 3) Din declaraţiile cronicarului: Îndemnatu-m-au mai multu…
de ştiinţă începutului acestei ţări, de descălicatul ei cel dintâi ― Poezia Stropi de… de
Johan Wolfgang von Goethe, în traducerea lui Şt.O.Iosif. 4) Ionel Teodoreanu ― Stare afectivă
izvorâtă din din patriotismul cărturarului, a cărei vibraţie e stăpânită de
expunerea demnă, intelectuală, convingătoare şi bine argumentată, când se
demonstrează latinitatea poporului român ―Constantin Giurescu. 5) Iară cei dincolo, unde ieste acum…
Muntenească, iară în munţi, pre Olt, unde şi acum se pomeneşte… Oltului şi
râmlenii cei descălicaţi de Traian în Ardeal, acum era în Ardeal ― Început de letopiseţ! ― Nicolae Văcărescu.
6) Astfel ― Neam românesc, pentru care
Costin militează nesuportând ocările aduse de o seamă de scriitori,
copişti ai cronicii lui Grigore Ureche. 7) Aspect
fundamental care stă la baza operei cronicarului este originea latină a
românilor ― În afara intereselor interne ale ţării,
cum e teza lui Simion Dascălul, om de multă neştiinţă şi minte puţină,
teza conform căreia moldovenii ar fi provenit din nişte tâlhari de la Roma,
exilaţi pe teritoriul Daciei. 8) Mod specific de exprimare a cronicarului, care
transformă fraze în adevărate imagini poetice
― Cărăruie printre lanuri (reg.). 9) Din
reflecţiile lui Miron Costin: A lăsa iarăşi nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta
de o seamă de scriitori, ieste… durere ― Din Eminescu:
…ochii tăi
de înger în visul meu străbat! // Ca toamna cea târzie e viaţa mea, şi
cad (Apari
să dai lumină). 10) Insuportabil de împovărat, cum era traiul,
în care hierbea
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
|
1
|
||||||||||||
2
|
||||||||||||
3
|
||||||||||||
4
|
||||||||||||
5
|
||||||||||||
6
|
||||||||||||
7
|
||||||||||||
8
|
||||||||||||
9
|
||||||||||||
10
|
||||||||||||
11
|
||||||||||||
12
|
Dicţionar: TED, GEO, ARL, ENT.
Prof.
Nicolae Vicolov
solutia
LITERATURAROMANA, IN CUVINTE INCRUCISATE
Miron
Costin (30 martie 1633-
1691) a fost un cronicar român din Moldova, unul dintre primii scriitori și
istoriografi din literatura română.
- 1633 - Se naște Miron, fiul lui Ion
sau Iancu Costin (ridicat ca boier nou, mai întâi postelnic) și al Saftei
Scoarțeș. Părintele său, care era, ca și Grigore Ureche, nobil polon,
fusese protejat al domnului Miron Barnovschi-Movilă, rudă cu soția sa. Îl
însoțise pe voievod la Țarigrad, unde acesta fu ucis în 1628 din cauza
părilor vornicului Vasile Lupu. Eliberat din închisoare, hatmanul ia
trupul decapitat și-l înmormântează. Numele ucisului îl va purta întâiul
născut al acestui om neștiutor de carte, care deține moșii în Polonia, în
apropiere de Bar. În acest an are loc o invazie în Crăie a turcilor, care
îi târăsc în luptă și pe munteni și pe moldoveni. Hatmanul Costin,
pentru a-i face pe turci să se retragă, vestește că oști cazace vin în
ajutorul leșilor. Vicleșugul reușește, dar Abaza-pașa află adevărul și
pune gând rău domnului și hatmanului. Moise Movilă vodă și Iancu Costin
fug în Polonia împreună cu familiile.
- 1634 - Fostul hatman ia în arendă moșia Nowosilka
Nowa, aproape de Bar.
- 1638 - Dieta acordă, la recomandarea regelui,
indigenatul polon lui Iancu Costin - bărbat însemnat în Moldova și
fiilor săi, pentru însemnatele servicii aduse Crăiei, între care la loc de
cinste se situează evitarea cuceririi de către Abaza-pașa și a cetății Camenița.
De altfel, boierul moldovean se arată destoinic și în treburi diplomatice,
mediind între reprezentanții polonezi și cei al Țarigradului, așa cum
făcea și un frate al său, care locuia în Muntenia, de unde se presupune că
venise și familia Costineștilor.
- 1647 - Tânărul Miron își începe
studiile la colegiul iezuit de la Bar și le continuă la Camenița,
remarcându-se atât prin inteligență, cât și prin noblețea trăsăturilor. Ca
și Grigore Ureche, distinsul cărturar cunoaște profund valorile
antichității, își însușește, pe lângă polonă și rusă, limbile latină și greacă.
Iubește istoria, cunoaște retorică și poetică.
- 1650 - Moare Iancu Costin.
- 1651 - Ca nobil polon, Miron este
înrolat în armată și luptă împotriva cazacilor lui Bogdan Hmelnițki,
răsculați contra polonilor, și a aliaților tătari ai acestora, la Beresteczko,
lângă Camenița, unde se retrăseseră elevii colegiului de la Bar.
- 1653 - Către sfârșitul domniei lui Vasile Lupu, Miron
și frații săi revin în Moldova.
- Își începe ucenicia de viitor demnitar pe lângă
vistiernicul Iordache Cantacuzino, pe care îl va elogia în Letopisețul
său, arătând: „Toma vornicul și Iordache visternicul, care capete
de-abea de au avut cândva această țară sau de va mai avea”.
- Acum primește și prima misiune diplomatică,
fiind trimis la starostele Cameniției să obțină ajutor împotriva lui Gheorghe
Ștefan, care amenință tronul șubrezit al lui Vasile Lupu.
- 1658 - Noul domnitor Gheorghe Ștefan îl numește sulger
(boier care se ocupa de aprovizionarea cu carne a Curții și a oștii) și îl
trimite în misiune diplomatică în Țara Românească, spre a negocia un pact
antiotoman cu vodă Constantin Șerban Basarab.
- 1659 - Urcă rapid scara ierarhică, devenind paharnic,
apoi pârcălab. Participă la campania împotriva lui Rakoczi în Transilvania.
- 1661 - Domnitorul Istratie Dabija îl trimite în
solie la Ioan Cazimir, regele Poloniei.
- 1663 - Trece cu oastea lui Dabija vodă prin Muntenia
spre a lua parte la războiul turco-austriac și vede ruinele podului lui Traian.
- 1664 - I se acordă titlul de mare comis.
- 1667 - Iliaș Alexandru vodă îl înalță la rangul
de vornic al Țării de Sus.
- 1669 - Gheorghe Duca vodă îl numește mare vornic
al Țării de Jos, rang acordat și lui Ureche.
- 1671 - Este trimis de domnul Ștefan Petriceicu
în solie la hatmanul Ioan Sobieski (viitorul rege al Poloniei), cu care Costin
avea strânse relații.
- 1672 - Este perioada în care compune poemul
filosofic Viiața lumii.
- Are loc vestita întâlnire cu marele vizir Ahmed
Köpröli care, după cucerirea Cameniței, îl întreabă pe marele vornic dacă
moldovenilor „Pare-le lor bine că au luat împărăția Camenița, au ba?”
Patriotul Costin răspunde lapidar, dar clar, cum
consemnează Neculce: „Suntem noi moldovenii bucuroși să să lățască în
toate părțile cât de mult, iar peste țara noastră nu ne pare bine să să
lățască.”
- Îl convinge pe vizir să renunțe la intenția de
a ierna oastea otomană în Moldova, „că-i țara săracă”.
- Începe traducerea scrierii Origines et
occasus Transsylvanorum (Lyon, 1667) a lui Laurențiu Toppeltin de
Mediaș.
- 1673 - În Psaltirea pre versuri tocmită a
lui Dosoftei îi sunt tipărite versurile despre originea românilor și Apostroful.
- 1674 - Când Ioan Sobieski este ales rege, Dumitrașcu
Cantacuzino, domnul Moldovei, îl face mare logofăt. Este trimis în misiune
diplomatică la Constantinopol, apoi în Polonia.
- În vremea domniei lui Antonie Ruset-vodă,
logofătul îl întâmpină pe Ioan Gninski, marele sol polon care îndeplinise
misiuni diplomatice în Franța, în Danemarca și în Rusia, aflat în drum
spre Poartă, pentru ratificarea păcii de la Zurawno. Cu acest prilej se
pare că i-a înmânat Cronica Țărilor Moldovei și Munteniei (Cronica
polonă), dedicată prietenului său Marcu Matezynski. Scrisă în polonă
sub formă de epistolă, încearcă demonstrarea romanității poporului nostru
și a latinității limbii, având drept scop, nemărturisit direct, să-i
determine pe polonezi să ne ajute spre a ne elibera din jugul otoman.
Oferă astfel creștinității, înaintea Descrierii Moldovei a lui Cantemir,
posibilitatea să afle date despre istoria, geografia și organizarea
politică a românilor.
- 1675 - Scrie Letopisețul Țărâi Moldovei de la
Aron Vodă încoace ...”, mult mai analitic decât acela al lui Ureche, pe
care îl continuă.
- 1680 - Costin îi cere lui Sobieski să se ridice
la luptă împotriva turcilor.
- 1683 - La izbucnirea războiului între creștini
și turci, logofătul se află în tabăra otomană, dar se bucură de victoria
lui Sobieski, văzând în aceasta începutul declinului Imperiului Otoman. La
întoarcerea de la Viena, Duca vodă și boierii săi sunt luați prizonieri de
leși, dar cărturarul se bucură de protecția regelui și rămâne în țara
adoptivă.
- 1684 - Boierii pribegiți în Polonia îi cer
regelui Sobieski, printr-un memoriu redactat de diplomatul Costin, să
elibereze Moldova de sub turci și să le garanteze drepturi similare celor
ale șleahticilor, limitând despotismul domnilor moldavi.
- Tot din acest an datează „Istoria în versuri
polone despre Țara Moldovei și Munteniei (Poema polonă)”, amplă scriere
având 750 de versuri pe care o dedică binefăcătorului său, regele
Sobieski - Ioan al III-lea. Este o operă artistică, având drept model
poemele poloneze ale vremii, și drept scop obținerea sprijinului în luptă
împotriva turcilor. Dă explicații cu parfum de legendă stemelor, recurge
la ficțiune, îmbină narațiunea cu descrierea - de o mare frumusețe - a
minunatului pământ românesc, dintr-o perspectivă aeriană parcă,
anticipându-l pe Bâlcescu, istoricul ce ne-a oferit fascinanta imagine a
Ardealului.
- 1685 - Fratele său Velicico, revenit mai devreme
în Moldova, îi transmite invitația domnului Constantin Cantemir de a se
întoarce în țară. Știindu-l prieten cu polonezii, vodă îl numește staroste
de Putna, cât mai departe de granița Crăiei. Este în foarte bune relații
cu bătrânul oștean neștiutor de carte, ajuns conducător al țării prin voia
boierilor.
- 1686 - Are loc o nouă luptă cu turcii a lui
Sobieski, moldovenii aflându-se în tabăra otomană. Acum are loc
confruntarea regelui Poloniei cu plăieșii de la cetatea Neamțu, descrisă
de Negruzzi în schița sa istorică "Sobieski și românii".
- Din această perioadă datează capodopera sa,
"De neamul moldovenilor".
- 1691 - Relațiile cu influențabilul domn
Constantin Cantemir se deteriorează. Marele cărturar cade victimă
intrigilor celor care-l manevrau pe vodă și, golește de sub securea
călăului, în apropiere de Roman, fără a se putea dezvinovăți. Evenimentul
este relatat diferit de Dimitrie Cantemir în Vita Constandini Cantemirii,
academicianul berlinez luând, în mod firesc, apărarea părintelui său și
acuzându-i pe Costinești de complot, și de mai obiectivul Ion Neculce:
"Dece Cantemir-vodă, cum au înțeles acel sfat, din Ilie Frige-vacă, a
boierilor, au și răpedzit într-o noapte boierinași d-è lui și slujitori, să-i
prindză pe toți pe aciie. Dece unii au scăpat în Țara Muntenească, iar pe
carei i-au prinsu i-au adus la Ieși. Și pe Velicico vornicul, după ce l-au
adus la Ieși, era zavistie mai mare despre Cupărești, împungându-să cu
horba mai denainte vremi. Și avè și sâială de dânsul, căce era mai om
decât toți. Atunce în grabă Cantemic-vodă: "De vreme că te-i grăbit
de l-ai bătut, nu-l lăsa viu. Păzește de-l omoară, că d-è scapă viu, mâne,
poimâne el ne omoară pe toți." Și el încă îndat-au ascultat și l-au
scos noaptea de i-au tăiat capul denaintea porțâi. Pentru bineli ce-au dat
știre Velicico lui Iordachi visternicul, de-au fugit când vrè să-l omoare
Cantemir-vodă, acum i-au mulțămit și Iordachi visternicul într-acest chip,
ca un grec. Și aflară c-ai omorât pe Velicico, triimite de prinde și pe
frate-său, Miron logofătul, de-l omoară. Ori vinovat, ori nevinovat, să nu
scapi, c-apoi încă a hi mai rău și de tine și de noi. Deci Cantemir-vodă
nu ș-au socotitu viiața lui, că era trecut cu bătrânețeli, om de 70 de ai,
de numai cât nu-i sosâsă ceasul și lui, ce s-au potrivit neprietinilor și
nu ș-au cruțat sufletul. Ce ca un tiran au triimăs pe Macrei, vătavul de
păhărnicei, cu slujitori din Roman de l-au luat de-acolo, de la casa lui
de la Bărboși, de l-au dus păn-în Roman, și i-au tăiat capul. Și când l-au
găsit Macrei acolo la Bărboși, atunce-i murisă și giupâneasa. Și nemic nu
știè ceilalți boieri de sfat. Că el pornisă atunce pe un ficior a lui, pe
Neculaiu, să iè fata Ducăi-vodă de Țarigrad și să gătasă și cu celalalt să
iè fata lui Cantemir-vodă să s-încuscredze, și nici cu gândul nu gândiè că
i-a vini o furtună ca acie. Dzisu-i-au slujitorii, cându l-au găsit la
Bărboși, să fugă, că nu-i departe, în Neamțu, iar el n-au priimitu,
știindu-să drept. Gândiè că l-or duce la leș și s-a îndrepta, iar după ce
i-au vinit Macrei, și viind zapciu după zapciu să piară, nu l-au mai
îngăduid ș-au pus de l-au tăiat în Roman. Și mult s-au rugat lui Macrei
să-i ducă păn-în Ieși, iar Macrei, ca un om rău și de nemic, nu i-au fostu
milă de sufletul stăpânu-său și s-au grăbit de l-au omorât. Că de l-ar hi
dus în Ieși, poate s-ar hi îndreptat și n-ar hi perit. Că multe slugi să
tâmplă la domni vrednice, de nu se grăbescu și ferescu pe stăpâni de
păcat, și pe urmă cad la laudă și despre stăpân, și despre oameni, și
despre Dumnedzău. Iar acesta, ca un varvar, nefiind de neam, n-au
socotitu. Cantemir-vodă dup-aceea mult să căiè ce-au făcut și de multe ori
plângè între toată boierimea și blăstăma pe cine l-au îndemnat de-au
grăbit de i-au tăiat. Că, după ei, n-au trăit un an nice Cantemir-vodă
ș-au murit."
Opera
• Viața Lumii
- este prima sa operă originală, un poem filozofic pe tema fortuna labilis, scris cam în aceeași perioadă cu psalmii lui Dosoftei. În Predoslovia voroavă la cititor prezintă scopul lucrării: de a arăta în românește ce este stihul. Opera pune în circulație mai multe motive: timpul trecător și ireversibil, viața ca vis, amintirea, soarta nedreaptă. Unele versuri au avut un ecou considerabil în literatura noastră veche, fiind amintite în aproape toate compunerile lirice ale vremii: „A lumii cînt cu jale cumplită viața/ Cu griji și primejdii cum este și ața/ Prea subțire și-n scurtă vreme trăitoare/ O lume vicleană, o lume-nșelătoare.”
Finalul operei este moralizator: dacă viața lumii este o iluzie, singura consolare a omului este credința în Dumnezeu.
• Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul
- continuă cronica lui Ureche din 1594 pînă în 1661, anul morții lui Ștefăniță Lupu. Opera are în ultima parte un caracter memorialistic. Tonul narațiunii este mai puțin senin, pentru că trăiește vremuri grele. Letopisețul s-a păstrat în 56 de copii manuscrise.
N. Manolescu, în Istoria critică à literaturii române desprinde următoarele trăsături ale operei:
a) caracter mai modern decît al cronicii lui Ureche: explică fenomenele istorice din punct de vedere economic, politic și social;
b) folosirea frecventă a dialogului: opera e plină de conversații fermecătoare și de replici extraordinare. Vasile Lupu, informat despre trădarea unui boier, exclamă: „În zadaru această slujbă acum; să-mi hie spus acestea pînă era în Iași logofătul.”
c) aplecarea spre culisele istoriei: comunică, atunci cînd știe, bîrfele și stratagemele diplomatice, anticipîndu-l pe Neculce prin portretele precise. Ștefan Tomșa al II-lea este un domnitor crud care ține pe lîngă el un călău „pierzător de oameni”, credulitatea lui Vasile Lupu apare în antiteză cu ipocrizia sfetnicului său Gheorghe Ștefan etc;
d) stilistica frazei: fraza este lungă și plină de cadențe, cu verbul la sfîrșit, după model latin.
• De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor
- lucrare neterminată, păstrată în 29 de copii manuscrise și publicată pentru prima dată de M. Kogălniceanu în 1852, are un caracter savant și o noblețe a ideilor care o va face cartea de căpătîi a Școlii Ardelene.
Predoslovia enumeră scopurile lucrării:
a) afirmarea etnogenezei pentru „lăcuitorii țării noastre, Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești, care toți un neam și odată descălecați sîntu”;
b) conștientizarea valorii documentului scris, care rămîne mărturie peste veacuri: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minții omenești, scrisoarea…”. Românii trebuie să-și cunoască istoria, „toate alte țări știindu începuturile sale”;
c) dezmințirea ocărilor aduse de unii copiști ai cronicii lui Ureche, ca Simion Dascălul („om cu multă neștiință și minte puțină”) și Misail Călugărul, care afirmaseră că moldovenii sunt urmașii tîlharilor de la Roma exilați în Dacia;
d) refacerea istoriei Moldovei de la primul descălecat, completînd astfel cronica lui Ureche;
e) elogiul scriiturii și al lecturii: „… căci nu este alta și mai frumoasă și mai cu folos în toată viața omului zăbavă decît cetitul cărților”.
Opera propriu-zisă este alcătuită din șapte capitole:
I. Prezentarea geografică și etnografică à Italiei;
II. Formarea Imperiului Roman;
III. Înfățișarea Daciei;
IV. Cucerirea și colonizarea Daciei de către Traian;
V. Mărturii arheologice despre originea poporului român;
VI. Mărturii filologice și etnografice;
VII. Încercarea de a completa răstimpul dintre colonizarea Daciei și întemeierea Moldovei.
Posteritatea lui Miron Costin
Erudit, cunoscător de limbi străine și conștient de rolul culturii în evoluția statelor, Costin a trecut în eternitate lăsând posterității o operă valoroasă atât din perspectivă istorică, documentară, cât și din punct de vedere literar.
Activitatea dregătorului, a diplomatului ce se remarcă prin patriotism și ură împotriva asupritorilor nației sale, cunoașterea tuturor aspectelor politicii din vremea sa, experiența luptătorului s-au împletit cu preocupările cărturarului, ale istoricului devotat pământului strămoșesc și ale scriitorului deschizător de drumuri în literatura română
ION NECULCE
Nu bat cei multi pre cei putini, nici cei putini pre cei multi, ce numai cum va Dumnezeu. (I.Neculce)
ORIZONTAL: 1) O...de cuvinte, comoara literaturii române, lăsată de ilustrul cronicar, care a trăit, aproximativ între anii 1672- 1745, lucrare în care sunt păstrate legende despre voievozi, boieri sau țărani, ce suntu audzite din om în om, de oameni vechi și bătrâni, și de letopisețu nu sunt scrise ― Aspect fizic și moral al cărturarului umanist Nicolae Milescu Spătarul, prezentat de Neculce în cronica sa. 2) Fără egal, cum e Ion Neculce, prin informațiile transmise despre vremurile de demult ― Informațiile culese de cronicar au fost transmise prin viu grai, după care a apărut Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-Vodă la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat. 3)A descrie întâmplări petrecute în Moldova, cu o forță artistică a unui povestitor înăscut, cum e Neculce ― Dregător al curții domnești, ca de pildă Purice, personajul unei povestiri din letopiseț. 4) Firmă israeliană de Telecom ― Localitate în Pakistan
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
| |
1
| ||||||||||||
2
| ||||||||||||
3
| ||||||||||||
4
| ||||||||||||
5
| ||||||||||||
6
| ||||||||||||
7
| ||||||||||||
8
| ||||||||||||
9
| ||||||||||||
10
| ||||||||||||
11
| ||||||||||||
12
|
Dicţionar: ECI, SNI, CII, ADA, PEG, OLI, AGA, EEM, ROR.
Prof. Nicolae Vicolov
solutia
Consultarea textului
Ioan Neculce (n. 1672 - d. 1745) a fost un cronicar moldovean, mare boier care a ocupat diferite demnități importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir. Cronicarul s-a născut la 1672. Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de spătar și, după ce a stat retras câtăva vreme, a fost făcut mare hatman de către Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii. Pierzând rușii războiul, Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia și a stat acolo câțiva ani, până după 1719 și întorcându-se în Moldova (cca 1720), a trăit la moșia sa din Boian, ocupând numai o dată, sub Constantin Mavrocordat, funcțiunea de vornic. A murit după 1744, lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune că Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit niciun an întreg, ci a fost numit în Muntenia, ceea ce s-a întâmplat la anul 1744. Neculce a fost un militar distins și Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o deosebită simpatie. Tot așa era privit și de familia lui Cantemir și de ceilalți boieri; de aceea când a voit să se întoarcă în țară, cu multă greutate a scăpat de insistențele lor. El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire, vreo persecuție, ci - precum însuși zice - și-a pus nădejdea în Dumnezeu, care din toate l-a scăpat. Lucrarea de căpetenie a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare - este Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat . Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape.Cu cea mai mare probabilitate, cronicarul își începe lucrul la Letopiseț după anul 1732, când avea deja cca 60 de ani. În prefață ne spune că până la Duca-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii și alții, "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea, la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat, nici de pre un izvor a nimănui, ce am scris singur dintru a mea știință, câte s-au tâmplat de au fost în viața mea. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea". Letopisețul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om, de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt scrise...". Aci se cuprind o sumă de tradițiuni relative la diferiți domni și care au format subiectele legendelor și poemelor din literatura noastră modernă, precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu, Aprodul Purice de Negruzzi, Altarul mănăstirii Putna de Alecsandri, Cupa lui Ștefan de Bolintineanu, Dumbrava roșie de Alecsandri, Visul lui Petru Rareș de Alecsandri ș.a. Neculce nu era prea învățat, dar era om cu bun simț, cu pricepere de a judeca lucrurile, câștigată prin amestecul direct în afacerile statului și cu un deosebit talent de a povesti. Se poate zice că el e cel mai literat din toți cronicarii Moldovei. El știe foarte adesea să găsească cuvântul just pentru a zugrăvi o situație sau pe un om. Stilul lui nu e bombastic, ca al analiștilor ce scriau slavonește, ci dimpotrivă simplu și, prin aceasta, foarte atrăgător. Epitetul bine găsit are câteodată valoare artistică. Cine vrea să afle modele de stil din cronicarii moldoveni, trebuie să caute în primul rând în Neculce, apoi în Miron Costin și Grigore Ureche. Aproape toți domnii, despre care vorbește în cursul cronicii sale, au câte un scurt portret sau câte o caracteristică. De la el aflăm că Dumitrașcu Cantacuzino (1684-85), era "om nestătător la voroavă (vorbă), amăgitor, geambaș de cai de la Fanar din Țarigrad", Constantin Cantemir (1685-1693), "carte nu știa, ci numai iscălitura învățase de o făcea; practică bună avea: mânca bine și bea bine. La stat nu era mare, era gros, burduhos, rumăn la față, buzat, barba îi era albă ca zăpada". Fiul acestuia, Antioh Vodă (1695-1700) era om mare la trup, chipeș, la minte așezat, judecător drept; nu prea era cărturar, numai nici era prost. Minciunile nu le iubea; la avere nu era lacom; era și credincios la jurământ. Mânie avea strașnică; de multe ori răcnea tare, cam cu grabă". E interesant să observăm imparțialitatea cu care vorbește despre Dimitrie Cantemir, pe care-l iubise într-atât încât plecase cu dânsul din țară. Când ajunge la domnia acestuia, amintește purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh. Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733), aflăm de la Neculce că "era de stat cam mic și subțire, uscat, numai era cu toane; la unele se arăta prea harnic, bun și vrednic, milostiv și răbdător, dar era și cam grabnic la mânie, dar apoi curând se întorcea". Cunoscând această deprindere a lui, să căutăm ce va zice despre Petru cel Mare, căci știm că la venirea împăratului Rusiei în Iași el era funcționar înalt și legat de aproape cu domnitorul. Vom afla, în adevăr, și portretul țarului: "Om mare, mai înalt decât toți oamenii, iară nu gros, rotund la față și cam oacheș și cam aruncă câteodată din cap, fluturând". Dar nu nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze, ci și grupurile, națiunile (psihologia socială nu-i era străină). Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători, iar despre greci are un faimos pasaj, din care reproducem aci câteva rânduri: «La grec milă, sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug, sau frica lui Dumnezeu, nici unele de acestea nu sunt. Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândețe, iar inima și firea tot cât ar putea este să facă răutate». Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului, care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean, anticipând apariția lui Creangă.
O samă de cuvinte este o operă a lui Ion Neculce, care cuprinde 42 de legende cu un conținut educativ și o narațiune simplă după cum spune și Alexandru Piru în "Istoria literaturii române de la origini până la 1830: „Ceea ce face farmecul legendelor lui Neculce este conținutul lor educativ fără ostentație sau cumpănit anectodic, epicul cuminte, bătrânesc, narațiunea simplă, populară. Este lesne de înțeles de ce legendele din O samă de cuvinte au fost atât de citite și prelucrate de scriitorii din secolul următor. Aceștia au găsit fără multă zăbavă subiecte de-a gata, necesitând doar versificația pentru a fi transformate în cântece, balade sau peome. De cele mai multe ori însă, observație care nu s-a făcut legendele lui Neculce pierd din autenticitate în prelucrările poeților, păstrându-și mai departe adevăratul parfum numai în original.”
Solutia careului Ion Luca Caragiale
1
C
|
2
O
|
3
M
|
4
E
|
5
D
|
6
I
|
7
I
|
8
|
9
A
|
10
T
|
11
A
|
12
C
|
2
A
|
M
|
I
|
C
|
I
|
N
|
U
|
V
|
E
|
L
|
E
| |
3
L
|
O
|
T
|
U
|
R
|
I
|
B
|
I
|
L
|
E
|
T
| |
4
U
|
R
|
I
|
Z
|
O
|
E
|
Z
|
E
|
A
| |||
5
L
|
C
|
U
|
N
|
U
|
S
|
G
|
A
|
T
| |||
6
|
D
|
A
|
M
|
A
|
P
|
A
|
T
|
R
|
I
|
E
| |
7
S
|
O
|
I
|
N
|
S
|
T
|
R
|
A
|
D
|
A
| ||
8
C
|
U
|
P
|
L
|
U
|
G
|
E
|
A
|
M
|
A
|
N
| |
9
H
|
A
|
O
|
A
|
M
|
A
|
N
|
T
|
E
|
U
| ||
10
I
|
P
|
O
|
L
|
I
|
T
|
I
|
A
|
U
|
L
| ||
11
T
|
R
|
A
|
C
|
T
|
A
|
T
|
O
|
T
| |||
12
A
|
R
|
S
|
I
|
T
|
A
|
P
|
A
|
C
|
A
|
T
|
